Despre fotografi, clienţi şi preţuri
Da’ mai ieftin nu se poate?
Mulţi facem fotografie din pasiune, am început ca hobby dar azi trăim din fotografie.
La fel de mulţi fac fotografie doar pentru a câştiga bani.
Motivele pentru care te crezi sau te numeşti fotograf pot fi diverse, nu asta vreau să detaliez aici, ci despre un punct comun: preţuri! Deja cu toţii aţi avut această dilemă cel puţin o dată: cât să cer?
Un articol care cred că poate fi util şi interesant atât pentru fotografi cât şi pentru clienţi şi potenţialii clienţi ai fotografilor.
Realizez că este foarte greu să abordez acest articol, sunt foarte multe de zis şi greu de început de undeva.
Poate ar trebui să încep cu faptul că suntem un popor de pomanagii, că ne place sau nu! Ni se trage şi din obiceiul de a primi pomana de la mort, aşteptarea americanilor să ne scape de comunişti şi apoi ajutoare de după revoluţie iar acum de la UE!
Fotografii aşteaptă şi ei pomeni din cer, un aparat moca, un binefăcător care să rămână trăznit de capodopera lor şi să îi îmbogăţească cu bani, aparate foto sau orice pomană! Fotografii aşteaptă black friday sau Crăciunul, apoi Iepuraşul de Paşti umflat ca un cangur cu marsupiul plin de pomeni fotografice… Hai ce naiba, strâmbaţi din nas?! Recunoaşteţi! Câţi dintre voi v-aţi spus ce aveţi pe suflet de Paşti la posibila pomană de la F64?
Dacă voi aşteptaţi pomeni şi mocăngeală, clienţii voştri cum credeţi că sunt?
Clienţii voştri cred că sunt atât de frumoşi încât voi o să îi fotografiaţi moca şi o să rămâneţi muţi de uimire la vederea ceasului rolex şi că nu o să le mai cereţi bani…
Ca să vă mai înveselesc puţin vă spun un banc:
O duduie bogată si durdulie se întâlneşte cu Picasso şi îi cere să îi facă un portret!
Picasso pune mâna pe un creion şi o banală coala albă. Fără să ridice creionul de pe coală realizează un portret în 30 de secunde ce semăna izbitor cu personajul.
Îi cere femeii 1000 de dolari, la care femeia protestează indignată:
-Vai maestre de ce atât de scump? V-a luat 30 de secunde!
-Doamnă dragă dar ca să pot face asta am avut nevoie de 30 de ani!
Vă sună scenariul familiar? Problema e că nu toţi suntem Picasso!
Toată vorbăria de mai sus este să lămurim de fapt că atât fotografii cât şi consumatorii de fotografii vor lucruri de calitate dar să plătească cât mai puţin iar la români dacă se poate nimic!
De ce costă fotografia? Sau de ce ar trebui plătit pentru fotografie?
Trebuie să menţionez că trebuie să excludem din discuţie situaţiile în care ajuţi un prieten!
Mă adresez acelor persoane care câştigă bani din fotografie şi clienţilor lor!
În primul rând nimic nu este gratis! Chiar şi pomenile nu mai sunt gratis! Rămâi dator!
În al doilea rând trebuie să iei în calcul efortul tău depus de a acumula cunoştinţe şi să poţi să faci ce pretinzi că ştii să faci. Banii investiţi în echipamente care se devalorizează cu fiecare lună ce trece chiar dacă nu sunt folosite. Nu uita de calculatorul tău dar şi de programele de editare (asta în cazul în care nu sunt piratate). Nu uita de timpul investit în a atrage clienţii.
Mai putem pune la socoteală banii puşi deoparte pentru a achiziţiona noi echipamente peste 2-3 ani (se vor uza, dacă nu fizic cel puţin moral).
Mai rămân banii de benzină şi de trăit! Aa, am uitat, peste 15-20 de ani veţi purta şi ochelari, ochii voştri se tocesc tot privind fix un ecran zi de zi şi dacă nu cumva şi nopţile!
Este o înşiruire foarte sumară, fără să mai amintesc de taxele la stat, poate eşti şmecher şi lucrezi la negru… sau de multe alte cheltuieli în aparenţă mărunte.
Fotografia trebuie plătită ca orice alt serviciu sau produs dar greutatea constă în cuantificarea muncii depuse.
Deseori clienţii noştri au impresia că sunt jumuliţi de bani atunci când le facem un preţ corect. Acest lucru se datorează şi exploziei tehnologiei şi că oricine poate să îşi cumpere un digital dar şi lipsei de cultură si educaţie vizuală.
Ce faci la o nunta daca naşul are aparat mai meseriaş ca al tau ?
Chiar aşa, voi cu ce sunteţi mai buni la un eveniment faţă de un invitat care are un aparat ca al vostru sau chiar mai bun?
Nu trebuie să îmi răspundeţi mie ci clientului vostru! Voi trebuie să dovediţi că diferenţa o face bagajul vostru de cunoştinţe nu utilajul în sine!
Fie că este vorba de un client persoana fizică sau o firmă, în final tot cu o persoană discuţi ce este un factor de decizie. Tu trebuie să te asiguri că persoana respectivă înţelege de ce costă atât fotografiile tale. Trebuie să-i explici pe îndelete pentru că nu are de unde să ştie.
Vă spun acest lucru şi din propria experienţă, clienţi care au văzut cum se face o fotografie în studio cum se studiază lumina pentru obiectul fotografiat, prelucrarea, au înţeles de ce costă fotografia atât cât am cerut. Un factor în acceptarea unui preţ corect este în mod clar şi cultura vizuală dar şi generală a clientului vostru. Uneori dacă nu ai posibilitatea să alegi clienţii soluţia poate fi educarea lor.
Din păcate nu cu toţi clienţii ajungi să discuţi deschis şi personal. De fapt ei vânează preţul cel mai mic şi sunt nişte falşi oameni de marketing care nu înţeleg multe lucruri. Mai putem să-i numim şi fursecari! (Fursecar = vânător de fursecuri la diverse evenimente unde pomana este mai importantă decât evenimentul în sine).
Totuşi cât să cer? Este un răspuns pe care doar voi îl ştiţi!
Voi cât valoraţi? (Atenţie să nu vă supraevaluaţi).
Pentru ce sumă vă daţi jos din pat să faceţi cutare job?
Acesta este poate preţul corect!
Acum la modul serios, încercaţi să aflaţi cât mai multe detalii despre munca ce urmează să o faceţi. Câte zile, câte ore, ce anume fotografiaţi, ce echipamente sunt necesare, ce prelucrare se doreşte şi aşa mai departe. Formulaţi un preţ care să vă convină. Încercaţi să aflaţi cât mai multe informaţii despre persoana cu care veţi discuta, poate îi place să negocieze, luaţi în calcul şi preţul de pornire în acest caz.
Întotdeauna am urât e-mail-urile care îmi solicitau o ofertă de preţ pentru un anume serviciu fotografic. Fără prea multe detalii. În jargon de vânzări se cheamă că “intri in morişcă” fiecare se bate să facă un preţ mai mic! O mare prostie, voi nu lucraţi în vânzări, sunteţi plătiţi pentru abilităţile voastre nu sunteţi un produs! De aici şi greutatea de a cuantifica munca de fotograf.
Ce fac dacă preţul pieţii este prea mic?
Din discuţiile cu mulţi fotografi am înţeles că nu pot câştiga mai mult pentru că piaţa nu permite mai mult. Este un dram de adevăr şi aici. Dar cine face piaţa? Cererea şi oferta! Însemnă că există o ofertă mai mare decât cererea. Cu alte cuvinte sunt mai mulţi fotografi de cât este nevoie. Toţi câştigă puţin şi niciunul nu este mulţumit. Fiecare lucrează mai ieftin decât colegul pentru a nu pierde lucrarea. Este o situaţie în aparenţă fără ieşire. Este o situaţie unde nu câştigă nimeni.
Fotografii vor fi mereu frustraţi şi cu aparate de mântuială clienţii vor avea lucrări de mântuială. A cere puţin doar pentru a avea de lucru nu este o soluţie. Nu vei putea progresa şi nici să te dezvolţi.
Se pune întrebarea câţi sunt cu adevărat fotografi din acea piaţă? Câţi dintre ei şi-au făcut o carte de vizită şi peste noapte s-au intitulat fotografi? Câţi au furat poze de pe net au făcut o pagină de facebook şi au numit-o Pixulescu Photography?
Aceştia sunt ciubucari, care nu trăiesc cu adevărat din fotografie, ci e doar un ciubuc de week-end, “bâjbâie promovare” (cum zicea Dinu Lazăr) dar sunt anti-talent şi lipsiţi de cunoştinţe în domeniu. Sunt DJ, videografi, fotografi şi instalatori în timpul săptămânii!
Voi ce faceţi să vă detaşaţi de ei? Cum vă deosebeşte publicul de ei?
Clienţii vor totul la pachet!
Mulţi vă plângeţi că nu puteţi lucra individual pentru că piaţa cere la pachet şi muzică şi filmare şi foto, eventual şi flori pe masă!
Foarte adevărat, mai ales în domeniul fotografilor de nunţi, botezuri, cununii. Cine vă opreşte să formaţi o echipă? Să vă asociaţi mai mulţi şi fiecare să îşi facă treaba bine.
Ştiu că nu este uşor mai ales ca unul trage hăis iar altul cea!
Legat de “totul la pachet”, sincer, clienţii voştri vor de fapt mai ieftin!
De multe ori mai ieftin nu însemnă mai bun.
Dragi clienţi, cum poate să vă facă un fotograf imagini bune dacă el nu este mulţumit de suma pe care o va primi la final? Acest lucru se va vedea în fotografiile pe care le va face! Vă garantez!
Mai există şi firmele care oferă totul la pachet la un preţ bun! Sună formidabil, arată impecabil, dar nu şi la evenimentul vostru! Ei vă arată ce vor şi ce vreţi de fapt să vedeţi! Un fotograf bun nu va sta la o firmă ce oferă totul la pachet să muncească pe 200 de lei 16 ore în continuu şi tot atâtea cel puţin la retuşat fotografii!
La început este normal să câştigi mai puţin, dar nu este normal să îmbogăţeşti un intermediar.
Mai bine faci muncă pe gratis, voluntară ca să înveţi şi să îţi faci un portofoliu care apoi să te ajute să ai clienţi reali.
Un fost cursant a început într-un mod mai inedit: se ducea sâmbăta la o nuntă unde nimerea şi se apuca să facă fotografii, dacă era întrebat cine este şi ce face spunea că nu poate să spună prea multe dar că este o surpriză din partea unui nuntaş. Făcea fotografii toată nunta fără să deranjeze celălalt fotograf. A reuşit să intre în pâine şi lucră cu spor. Evident a dat fotografii mirilor şi le-a spus şi adevărul şi toţi s-au amuzat, unii chiar l-au plătit! Nu vă zic să faceţi la fel dar sunt nenumărate posibilităţi de a începe.
A lucra pentru un intermediar vă dă o comoditate dar şi ocupaţie, astfel greu te desprinzi de el.
Nu plângeţi după un client care se duce altundeva că e mai ieftin, sunt clienţi de doi bani şi îşi merită imagini de doi bani. Sunt clienţi pe care nu vii doriţi! Evident voi trebuie să vă faceţi datoria de a vă expune capacităţile.
Nu toţi pot fi fotografi!
Mai există şi varianta în care poate nu sunteţi făcut a trăi din fotografie. Pe lângă a fi un bun fotograf mai este nevoie şi de abilitatea de a comunica cu clienţii de a-i înţelege de a-i convinge şi de a-i păstra pe termen lung!
Poate îţi lipseşte talentul…
Poate eşti un fotograf de modă veche şi refuzi să accepţi că lucrurile se schimbă în jurul tău. Trebuie să înveţi să te adaptezi.
În schimb oricine poate face fotografii pentru sufletul său şi pentru ai săi.
În altă ordine de idei, a fi artist fotograf nu însemnă întotdeauna că şi reuşeşti să trăieşti din fotografie. Uneori ajungi valoros după ce ai crucea la cap!
Ce înseamnă a fi fotograf azi?
Fotografia nu însemnă numai nunţi, botezuri, cumetri, aveţi o multitudine de direcţii şi posibilităţi. Nu este necesar să vă înghesuiţi cu toţi în aceeaşi direcţie.
A fi fotograf înseamnă mai mult decât a aştepta clienţii să vină să te caute, înseamnă să ai iniţiativă, înseamnă că atunci când nu ai de lucru să îţi faci de lucru şi să lucrezi în avans iar acea muncă să se întoarcă la un moment dat înapoi sub o forma sau alta.
A fi fotograf azi înseamnă a fi freelancer!
Chiar daca faci fotografii la care nu câştigi bani, fă-le din suflet şi din pasiune, ele vor vorbi pentru tine.
Azi a fi fotograf însemnă a fi puţin din fiecare, a fi fizician, calculatorist, optician, psiholog, jurnalist, PR-ist, contabil, dar şi artist!
Lumina lina !
Sursa:Daniel Baltat